Micutul J era din ce in ce mai curios de oameni. Nu vasuse prea multi in viata lui, iar asta facea ca fascinatia sa fie din ce in ce mai mare pe masura ce timpul trecea. In micuta scorbura unde locuia cu domnul si doamna J, o minunata familie de veverite, adunase cam tot ceea ce putuse gasi si care nu fusese prea greu de miscat despre oameni.

Micute obiecte lucitoare, bucati de hartie, dopuri de la sticle si alte astfel de obiecte care par fara nici o legatura unele cu altele. Pe cum statea si se uita la ele incercand sa inteleaga la ce folosesc curiozitatea lui crestea din ce in ce mai mult. Se hotara sa-si intrebe parintii care este rostul tuturor acestor obiecte.

Parintii lui, chiar daca erau o pereche foarte inteligenta de veverite, nu fusesera niciodata interesati de oameni. Ca atare nu prea stiau ce sa ii raspunda. Mai mult incepura sa fie ingrijorati de atentia crescuta pe care micutul J o acorda oamenilor si lucrurilor acestora.
Incercara sa ii explice cum ca nu e bine sa fie asa de interesat de oameni. Ca acestia sunt mult mai mari decat ei.

Ca nu stii niciodata la ce sa te astepti de la acestia, ca fac lucruri ciudate si uneori chiar incearca sa prinda veveritele. Ca nu se stie ce vor sa faca cu ele cand le prind si ca nu e sigur sa fie in preajma lor. Cu cat incercau ei sa ii explice mai mult despre pericolele care pot aparea in preajma oamenilor cu atat mai fascinat devenea micutul J de oameni. Cu cat ei se ingrijorau mai mult de interesul lui, cu atat mai mult el isi dorea sa cunoasca aceste fiinte pe care le gasea fascinante.

Astfel intr-o dimineata se hotara sa se apropie de unul dintre ei. De la geamul camerei sale vedea in fiecare zi diversi oameni trecand pe strada din fata copacului lor. Unii erau mai mari altii mai mici. Se gandii ca ar fi mai bine s aincerce sa se apropie de un om mai mic. Astfel nu era chiar asa inspaimantatoare diferenta fizica.

Odata luata hotararea se trezi ca de obicei, stiind ca momentul este potrivit pentru ca atunci trec multi oameni pe acolo. Se pregati de iesit afara apoi tiptil, pentru a nu fi auzit de parintii lui, se strecura pe usa din fata spre locul lui obisnuit de joaca. Totusi, astazi mersese ceva mai departe decat de obicei tocmai pentru a se putea apropia de aceste creaturi fascinante pe care isi dorii sa le cunoasca, oamenii.

Erau 2 micuti omuleti pe care ii vedea in fiecare zi venind impreuna si isi spuse ca sigur ar fi interesant sa ii cunoasca. Sau macar pe unul dintre ei. Nu prea stia el cum sa faca sa vorbeasca cu ei, dar se gandii ca poate le-ar putea atrage atentia asupra lui daca se joaca.

Astfel, incepu sa se joace si sa cante ca de obicei. Pe cand se apropiau cei doi, vazu ca unul dintre ei pare sa fie atras de sunetele ce se auzeau dinspre el. Astfel ca nu se opri din cantecul ce-l fredona sperand ca micutul va fi si mai atras si se va apropia.
Dorintele lui se implinira deoarece micutul se desprinse de langa prietenul lui si se apropia de micutul J.

Dar oare ce va face acum cand in sfarsit va putea sa fie aproape de om? Ce ar putea sa ii spuna? Sigur nu-i va face nimic? Ii revenira brusc in minte toate povestile spuse de parintii lui. Ii revenira si intrebarile pe care le avea despre oameni. Inima incepu sa ii bata din ce in ce mai tare, dar se hotara ca asta este. Ce va fi va fi. El nu se va opri chiar acum cand era atata de aproape de a-si vedea visul implinit.
Asa ca continua sa cante….