Unitatea de masura a corectitudinii

Zilele astea ma chinuie intrebari existentiale. De exemplu: care este unitatea de masura, referinta corectitudinii? Pentru greutate este kilogramul, pentru lungime metrul, pentru timp-minutul, pentru…ati inteles ideea, nu?

Ei bine, cum masor corectitudinea fara a fi potential subiectiva, cum fixez un etalon imposibil de interpretat ( sau macar cat mai putin interpretabil)?

Simplu. Nu am cum, decat daca…

…daca merg cu analiza in adancime. Daca pun problema necesitatii aparitiei unei unitati de masura. Adica ceea ce faceam candva, la scoala, cand profa’ de romana, ne intreba, cu parfum de cliseu: “ce a vrut sa spuna aici poetul?”

Intrebarea asta ma bantuie incercand sa stabilesc criteriul cel mai bun de calcul, de masurare a comentariilor de pe blogurile participante la un concurs, cu scopul dat  de a desemna un castigator. Luna asta sau luna viitoare, sau oricand.

Numarul. Dar numarul inseamna totul? Haideti sa citim un pic printre randuri si sa nu ne lasam pacaliti de povestea aceea cu ce e mai greu: un kilogram de lana sau unul de plumb?

In principiu, ideea este urmatoarea: In momentul in care o firma (oricare ar fi ea) ofera un asemenea premiu pentru comentarii la articolele participante la un concurs, o face din dorinta de a castiga viralitate, isi doreste, firesc, sa afle cat mai multi oameni despre produsele pe care le comercializeaza. Astfel, este o diferenta (deloc subtila:) ) de nuanta intre viralitatea unui articol la finalul caruia cateva persoane incing o discutie, incitate de continut si unul care strange multi comentatori in mod natural sau/si in urma promovarii . 

Ca numar, comentariile pot fi multe, dar ca efect, articolul respectiv nu a devenit mai viral, intrucat sunt doar cativa care au intrat sa il citeasca. Asa ca merita apreciat cel care a strans cele mai multe reactii unice. Parerea mea. Dar nu le stiu pe toate, zau. Asa ca sunt extrem de nerabdatoare sa o aflu pe a voastra.

Originalitatea incita?

Ce calitati ar trebui sa aiba un articol ca sa determine chiar si un cititor avizat (care stie ca tocmai a terminat de lecturat un text cu scop publicitar) sa  mearga la sursa, adica pe site-ul sponsorului? Am mai discutat despre asta. Cred ca trebuie cumva sa te incite, sa te traga de maneca.

Ideea mi-a venit citind un articol mai vechi al Simonei Tache, era de fapt un advertorial pentru nu stiu ce tip de asigurari de la ING, dar pana sa ajungi la final si sa descoperi scopul in care a fost scris, citeai textul si savurai fiecare cuvant. Desi obisnuita cu advertorialele, dupa ce am terminat lectura, am intrat pe link si am aflat si despre ce fel de asigurari era vorba. Nu mai stiu exact cum a pus problema Simona, aveam oricum o povestioara cu Dumnezeu care a creat femeia si i-a dat nu stiu ce sarcini…cert este ca era atat de bine scrisa, incat asigurarile de la ING au devenit dintr-o data mult mai interesante.

Unde vreau sa ajung? La faptul ca modul special, original, neasteptat, in care pui problema, altfel decat ar face-o alti 100 de bloggeri, determina cititorul sa intre pe linkul acela (da, sponsorizat!) si sa caute ce ai vrut sa evidentiezi in articol.

Scriu randurile acestea pentru a lamuri, prin intermediul lor, criteriul de acordare a unuia dintre premiile Concursului de blogging din luna august, cel care apare enuntat astfel:

Premiul 2 – 600 de lei – pentru articolul cel mai incitant, care te face sa-ti doresti produsul atat de mult, incat sa intri pe site-ul sponsorului sa il cauti –  apreciat de Lenjerii de Pat Outlet 

In urma discutiilor intre organizatori si participanti, am simtit ca se cere o lamurire suplimentara. Dragi bloggeri, este un premiu de originalitate. Pentru ca originalitatea incita.

Lasă un răspuns