News Alert! Extratereştri în vizită, pe blogospheră!

V-am captat atenţia? V-am (re)suscitat interesul? Ei bine, asta era şi ideea! Nu de alta, dar am învăţat şi eu ceva de la televizor … ,,news alert’’… „Breaking News”! În ultima vreme, numai peste astfel de ştiri dau, atunci când mă decid că vreau şi eu să aflu ce se mai petrece prin lume.

Nu e un neadevăr în titlul acestui post, pentru că, nu-i aşa, depinde de unghiul din care priveşti lucrurile. Aşadar, Buimacii sunt vizitaţi de extratereştri, aşa cum singuri mărturisesc ori sunt ei însişi extratereştrii, nu mi-am putut da seama încă. Este un blog colectiv, în care îşi scriu gândurile, experienţele şi părerile trei buimaci (fondatori) Didina, Pamela şi Gregorie Casă.

Cel din urmă, Gregorie Casă (pas Ecrivant), medic de profesie, personaj imaginat sau poate nu, aşa cum reiese din articolele sale, descrie experienţe de viaţă petrecute la locul său de muncă, spitalul. Am fost sincer surprinsă, într-un mod plăcut, că un medic poate să scrie cu atâta sensibilitate şi detaşare, în acelaşi timp. Articolele lui sunt frumoase, scrise într-o manieră aparte şi sinceră, având în vedere că, în unele dintre ele, autorul îşi face autocritica.

Din păcate, Didina şi Pamela nu prea semnează în condica de prezenţă foarte des, pesemne că sunt în căutare de poveşti extraterestre şi din această cauză nu am putut să-mi fac o părere obiectivă cu privire la modul cum scriu sau la experienţele lor… neîmpărtăşite. Una singură pot menţiona aici, în ceea ce o priveşte pe Pamela, în postul ,,Curat sainsficşăn!’’ despre ieşirea la o ,,prăjiturică’’ alături de extraterestrul Mr. Spock şi luna văzută prin ochii lui de pe Pamânt. Interesant! Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe…

Ce mi-a plăcut

Textele sunt scrise cu mult umor şi la fiecare articol citit, cel puţin, am zâmbit. Layout-ul este bine ales pentru tema tratată. Sunt şi informaţii utile, cum ar fi tabăra bloggărilor, de la Ibăneşti. Personal nu ştiam de existenţa ei, dar poate anul viitor, dacă sunt pe fază, dau şi eu o fugă. Ce zici Mona, ne băgăm?

Iar faptul că scriu cu diacritice este un lucru de lăudat. Pentru asta primesc un drăGuşor întreg, la capitolul „limbă”.

Ce nu mi-a plăcut

Pozele celor care au comentat la posturi sunt puţin cam mari şi strică dinamica site-ului.

Ce aş mai vrea să văd

Evident mai multe articole scrise de Didina şi Pamela. Şi chiar de Gregorie (chiar dacă nu Ecrivant!) ci Casă, pentru că ultimul text semnat de el, este scris în septembrie.

Ca target, acest blog poate fi citit de femei şi bărbaţi, cu vîrste cuprinse între 27, 30 – 50+.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?